joi, 3 august 2017

B-FIT 2017

Asa cum am promis, revin cu partea a doua a relatarilor de la festivalul de teatru de strada (B-FIT), reusind sa vad aproape tot programul din fiecare weekend de iulie.

Weekendul 2 (7-9 iulie) a fost clar cel mai incarcat in spectacole.
O numeroasa trupa austriaca a venit cu sase concepte diferite, de show-uri in miscare: Flower Pots, Stripes Circus, Glow Drums, Mirror Family si preferatii copiilor: Brick People (un fel de omuleti Lego uriasi) si Pipe Men (robotii muzicali).
Olanda a fost reprezentata de trupele Pavana (cu un dans spaniol pe catalige) si Close Act (deja cunostinte vechi ale bucurestenilor, ei fiind prezenti la aproape toate editiile de festival).


Sambata seara, la lasarea intunericului, au avut loc nu unul, ci doua spectacole de scena, practic punctul culminant al editiei.
Trupa italiana Vertical Show nu si-a ales degeaba acest nume, reprezentatia lor desfasurandu-se la inaltime, pe o platforma animata in stilul jocurilor video din anii '90.
Desi a inceput greoi, si publicul parea ca-si pierde entuziasmul, povestea transpusa de cei doi acrobati a devenit din ce in ce mai dinamica si mai amuzanta.


Nici nu s-au stins aplauzele, ca vocea prezentatorului ne indemna spre scena din dreapta, unde trona un lotus urias. Tot o trupa italiana ne va incanta (Teatro Corona - Corona Events), de data asta cu un concept foarte complex si spectaculos avand ca tema focul si apa.
Auzim o muzica frumoasa, si actorii pe catalige isi incep numarul, dansand, apoi jongland cu torte, pana ce lotusul se deschide dezvaluind alti actori, tot cu un numar de foc.
Focul lasa apoi loc unei combinatii superbe de lumini si joc de ape, seara terminandu-se sub ropote prelungi de aplauze.


Al treilea weekend (14-16 iulie) a avut doar trei trupe la colindat prin centru: tobosarii spanioli de la Batucada (costumati ca un trib de indigeni), tobosarii englezii de la Spark - Black Canvas (foarte spectaculosi la lasarea intunericului, costumele lor fiind luminescente) si Enchanted Garden (trupa germana pe catalige, intruchipand flori si fluturi - frumos luminati noaptea - dansand si alergand dupa copii sa-i prinda in plasa).


Show-ul de sambata seara (de data asta in piata Enescu,de langa Ateneu) a fost din nou foarte inspirat ales: Bal des Anges, al trupei franceze Bilbobasso, combinand efectele pirotehnice cu frumusetea tangoului.
Inspirata a fost si organizarea in "trei straturi" a publicului: covoare pe care se putea sta jos, apoi cateva randuri de scaune, si bineinteles locurile in picioare. Astfel, un numar mult mai mare de persoane a putut urmari spectacolul incendiar.
O ploaie destul de serioasa era sa strice totusi momentul (undeva pe final, cam ultimul sfert de ora), dar natura s-a indurat si ploia si-a rarit stropii dupa o vreme.
Astfel s-a putut tine si parada de la Ateneu la pta Universitatii, ce a marcat finalul serii.


Weekendul patru (21-23 iulie) a fost mai sarac in repertoriu, asa ca am trecut si prin pta Sf.Anton, unde era in desfasurare un alt festival (dell'arte - al studentilor de teatru), unde am revazut "Mizerabilii" adaptarea muzicala a romanului lui Victor Hugo, cu o distribuite formata din frumoasa generatie pe care am urmarit-o la licenta in 2015.
De acolo m-am indreptat spre piateta din fata teatrului Odeon, unde o multime uriasa  urmarea jongleriile cu foc marca Flamestrom (Romania). Din fericire sunt foarte inalt, asa ca am putut vedea destul de bine, desi erau randuri intregi de oameni in fata mea.
De la foc trecem la lumini fosforescente, si anume la Light Dancers (Spania) (niste marionete colorate dansand energic in piata Universitatii) si la meduzele ce deschideau parada pentru momentul principal al zilei .
Si anume Abyss, spectacol cu tema acvatica al companiei franceze Remue Menage.
Acrobatii aeriene, meduze, pesti, cai de mare - o feerie de aproape o ora, din care insa n-am apucat sa vad finalul (se termina cand deja n-as mai fi putut prinde metroul spre casa).


Ultimul weekend de festival a insemnat in primul rand Xarxa (Spania) si al lor Magic Night din piata Enescu.
Un spectacol de percutie si scantei, oarecum haotic, dar foarte spectaculos. Au scos scantei din faclii, din biciclete, din umbrele, dintr-un taur de metal, din costumele lor.
Publicul a aplaudat minute in sir, desi pe toti ne cam usturau ochii (de la atata lumina) si narile (de la atata fum de artificii).
A urmat parada vesela si colorata pana in piata Universitati, unde germanii de la Dundu au animat un omulet din circuite luminoase, apoi o versiune uriasa a aceleiasi marionete.


Duminica, daca tot iesisem pentru festivalul Strada Armeneasca, am trecut iar prin piata Universitatii, sa prind ultimele momente de B-FIT: frumoasele dansatoare de la Body and Dance Carnaval (Franta / Columbia) au animat piata Universitatii cu ritmuri latino, la ultimul cantec invitand copiii din public sa danseze cu ele.
Cu imaginea asta s-a incheiat cea mai lunga editie a acestui festival de traditie al Capitalei. La anul vom avea editia cu numarul 10.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu