miercuri, 12 octombrie 2016

Inceput de drum

In iunie 2014, am vazut la sala Berlogea de la UNATC pentru prima data o piesa cu liceeni (Clasa noastra de Tadeusz Slobodzianek), jucata de trupa AS a colegiului national Gheorghe Lazar. O experienta ce m-a determinat sa nu ocolesc festivalurile dedicate teatrului foarte tanar, precum Pittis (gazduit la Bulandra) sau Mark Twain.
Acolo i-am revazut pe cei de la AS, inclusiv in vara aceasta, cu piesa A fost si inca este...

Trei dintre membrii de baza ai trupei (Cezar Costache, Gabriel Zaharia si Sandra Ducuta) si-au luat la revedere in vara de la viata de liceu, si au optat sa-si continue visul spre actorie.
Dosar, inscriere, probe peste probe, emotii, dar apoi, la aflarea rezultatelor, au aflat ca echipa a ramas intacta: au reusit toti trei sa intre la facultatea de teatru.


Acum cateva zile, l-am rugat pe Cezar sa-mi scrie cateva randuri despre experienta inceputului, despre examenul de admitere, despre primele zile ca student.
Desi n-a intrat prea mult in detalii, mi-a placut textul lui, asa ca il public aici, pe blog, cu multumirile de rigoare:

...............................................
Uite ca am dat startul la cea de-a doua saptamana de facultate. Nu pot sa vorbesc despre ce ne asteapta pe noi, studentii, asa ca o sa ma rezum la ce am trait pana acum intre peretii UNATC-ului.
Admiterea a fost una extrem de lunga ( doua saptamani ) care au trecut mai mult decat greu. 

Trei probe, patru ateliere, zece poezii, o povestire, un monolog si multe emotii este pe scurt reteta admiterii la care actualii studenti au trebuit sa faca fata.
Desigur ca tot efortul a fost foarte bine raspaltit odata cu venirea rezultatelor si la numai doua saptamani diferenta de inceperea cursurilor.

La deschidere fiecare student al facultatii a primit cate un trandafir ce omagiaza bucuria si gingasia cu care "mai marii" facultatii au de gand sa ne primeasca.
Din a doua zi am inceput deja munca, fiind impartiti pe grupe, care au scopul doar de a ne usura lucrul cu profesorii. Toata lumea are grija ca "barierele" formate de impartirea pe grupe sa nu devina ziduri in calea prieteniei noastre.
De altfel unul din profesori spune ca ar prefera sa nu se refere nimeni la colegul sau cu: "Popescu din grupa X", ci cu: "Popescu din familia anul I". Desigur ca apoi am inceput efectiv lucrul, muncind la joculetele pe care profesorii ni le prezinta pentru a ne dezvolta abilitati precum atentia, lucrul in echipa si capacitatea de concentrare.
Pot spune ca da, este greu sa razbati acestei facultati, dar, odata intrat, nu ai cum sa nu o faci odata ce toata lumea comploteaza pentru a te face pe tine sa te simti bine. :)


Cezar Costache
anul I, UNATC